Funcţionara DSP care i-a dat parafa lui Politi ar fi convins şi o colegă să îl ajute

Sharing is caring!

Matteo Politi dus la audieri

Cazul italianului cu opt clase care s-a dat drept medic în România continuă cu un nou episod. Luni, în faţa anchetatorilor ar urma să ajungă angajata DSP care i-a dat parafa în mod ilegal pentru că i s-ar fi făcut milă de el.

A trecut aproape o săptămână de la izbucnirea acestui scandal. În orele următoare ar putea ajunge în faţa procurorilor funcţionara DSP care i-a dat lui Matteo Politi codul de parafă necesar pentru obţinerea dreptului de liberă practică în România. Ea este un pion principal în acest dosar şi până acum şi-a explicat gestul prin faptul că “i-a fost milă de el”.

Potrivit corespondentului ProTV Ramona Păuleanu, care se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, funcţionara ar fi îndemnat şi o colegă de serviciu să semneze actele întocmite de ea – de aceea DSP a făcut o plângere penală pe numele celor 2 femei.

Politi nu a prezentat toate actele necesare, respectiv avize pentru recunoaşterea diplomelor de la colegiul medicilor şi Ministerul Sănătăţii. Deocamdată nu se ştie câte operaţii a efectuat italianul.

Matteo Politi, cu numele de scenă Mattew Mode, a fost condamnat cu suspendare de justiţia italiană pentru fapte similare. I-a furat identitatea unui cardiolog celebru şi a lucrat la câteva spitale, dar şi-a deschis şi propria clinică în ţara natală. Însă ar fi ajuns şi în Anglia. Jurnaliştii de la „The Sun” scriu că italianul şi-a deschis propriul cabinet în 2017 la Londra. Şi acolo a făcut victime, după cum relatează presa străină. O femeie de 39 de ani îl acuză că i-a făcut o intervenţie nereuşită de mărire a buzelor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!

Articolul continua dupa recomandari

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!

Articolul continua dupa recomandari

Sursa: Pro TV

Tags: matteo politi, medic fals, medici falsi, dsp, ministerul sanatatii, functionare,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *