Haos în medicina estetică. Discuție bulversantă cu o tânără care și-a mărit buzele la mall

Sharing is caring!

Cazul italianului Matteo Politi care s-a dat drept medic în România scoate la suprafaţă degringolada în care se afla medicina estetică de la noi.

Aici, inclusiv dentiştii fac intervenţii de înfrumuseţare, iar cei interesaţi se pot injecta cu botox inclusiv în mall-uri. Pentru că lucrurile par că au scăpat de sub control, Ministrul Sănătăţii anunţă noi reguli.

Autorizaţiile de funcţionare de la Direcţia de Sănătate Publică vor fi emise abia după ce doritorii vor face dovada că sunt profesionişti. Până acum, oficialii verificau numai cabinetul, care trebuia să corespundă unor norme, nu şi actul medical.

Articolul continua dupa recomandari

Într-un mall din Capitală, între două sesiuni de shopping, poţi să-ţi faci inclusiv injectări cu botox sau cu acid hialuronic, proceduri de chirurgie estetică. Intervenţiile se fac după o uşă din sticlă întredeschisă, dar unde nu am avut voie să intrăm pentru că angajaţii tocmai tratau o pacientă. Ne întâlnim însă în lift cu o altă tânără care îşi mărise buzele.

Reporter: Văd că v-aţi făcut botox.
Tânără: Acid hialuronic. Vin des aici să mă injectez, e foarte ok medicul.
Reporter: E medic, nu?
Tânără: Da, cred.”

Direcţia de Sănătate Publică susţine însă că această clinică de înfrumuseţare nu este autorizată să facă astfel de intervenţii.

Cazul lui Matteo Politi scoate aşadar la suprafaţă modul haotic în care se practică la noi medicina estetică. Până nu demult, inclusiv medicii dentişti făceau intervenţii de înfrumuseţare, o spune ministrul Sănătăţii, care luni a anunţat că lucrează împreună cu specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică şi cu cei ai comisiei de chirurgie plastică la nişte reguli stricte în domeniu.

Iar Direcţia de Sănătate Publică va emite autorizaţia de funcţionare doar după ce se asigură şi de calitatea actului medical, nu doar de respectarea normelor igienico-sanitare cum se întâmplă în prezent.

Sorina Pintea, Ministrul Sănătății: „Atunci când un cabinet se va autoriza vom şti că are şi resursa umană corespunzătoare. Vom cere ca la dosarul pentru autorizare să se depună şi dosarul medicului.”

Cu alte cuvinte, procedurile medicale, inclusiv injecţiile în buze, trebuie să fie făcute de un medic specializat, în anumite condiţii – aşa că ar trebui să dispară din saloanele de înfrumuseţare.

Pe de altă parte, Matteo Politi, aflat după gratii, crede în continuare că nu a greşit cu nimic şi încearcă să-şi recapete libertatea.

Peste două zile, Matteo Politi va încerca să îi convingă pe judecătorii Tribunalului Bucureşti că poate fi cercetat în stare de libertate, să scape de arest. Susţine că este nevinovat şi că este un medic veritabil.

Avocat: Mi-a spus că are diplomă de licențiat în Medicină cu rezidențiat și anumite studii de aprofundare în chirurgia estetică, făcute în America. Este foarte afectat emoțional de starea de arest, de tot ce se întâmplă.
Reporter: Plânge? L-ați văzut?
Avocat: Da, de mai multe ori.

La audieri vor ajunge în zilele următoare şi funcţionarele care i-au dat ilegal codul de parafă. Cea care a întocmit actele în vederea eliberării codului de parafă a susţinut că i l-a dat din milă. Şi-a convins şi o altă colega să-şi pună semnătura de aprobare pe dosar. Superiorii au făcut plângere penală împotriva amândurora.

Articolul continua dupa recomandari

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Tags: matteo politi, medic fals, interventi mall,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *