Mugur Isărescu va fi audiat marţi în comisiile economică şi de buget din Senat

Sharing is caring!

BNR Mugur Isarescu

Articolul continua dupa recomandari

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, va fi audiat marţi într-o şedinţă comună a comisiilor economică şi de buget-finanţe ale Senatului, începând cu ora 11,00.

Preşedintele Comisiei economice, Daniel Zamfir, a precizat că Mugur Isărescu i-a confirmat prezenţa pentru marţi, scrie Agerpres.

"Înţeleg că, iată, vine cu întregul Consiliu de Administraţie, lucru care ne bucură foarte tare că înţelege într-un final care sunt obligaţiile CA al BNR. Vom discuta pe marginea ROBOR şi a felului în care se calculează acest indice, vom discuta pe marginea raportului pe care BNR l-a prezentat la sfârşitul anului în legătură cu stabilitatea financiară şi despre inflaţie. Va fi o zi plină, cu multe întrebări la care sunt convins că domnul guvernator va da răspuns la toate. (…)

Va fi abordată problema cursului leu-euro. Vom sta mai bine de oră, două. Sunt convins că toate temele care frământă populaţia, care frământă opinia publică vor fi dezbătute şi nu am niciun motiv să cred că vom pleca după acea audiere mai în ceaţă decât suntem acum", a afirmat Zamfir.

El a susţinut că audierea va lămuri dacă BNR a influenţat sau nu ROBOR: "Ne vom lămuri cu toţii dacă BNR a intervenit sau nu ca să influenţeze ROBOR, cursul valutar şi care este rolul BNR în stabilirea ţintei de inflaţie la noi în ţară".

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

Articolul continua dupa recomandari

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Sursa: Agerpres

Tags: mugur isarescu, bnr, audieri parlament,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *