Proteste în Italia cu lapte vărsat pe şosea. “Am ajuns să bem lapte românesc”

Sharing is caring!

lapte varsat peste masini in Sardinia

Crescătorii de oi din Sardinia și-au continuat protestele față de prețul scăzut al laptelui. De pe un pasaj suprateran, au vărsat mii de litri de lapte pe autostradă și peste vehiculele care treceau pe acolo.

"Cascada" de lapte a blocat traficul și a inundat porțiunea respectivă de autostradă. Producătorii de lapte din Sardinia primesc doar o jumătate de euro pe litru, un preț care – susţin unii fermieri – nu a mai fost atât de scăzut din anii '70.

Articolul continua dupa recomandari

Mai bine aruncăm laptele decât să-l dăm pe un preț de nimic, spun protestatarii care, de trei zile, au organizat asemenea "deversări", pe şosele, dar și în faţa unei fabrici de procesare a laptelui.

Potrivit sindicatelor, sunt 12.000 de ferme de oi în Sardinia, iar laptele se folosește mai ales la producerea unui faimos sortiment de brânză, Pecorino.

Articolul continua dupa recomandari

Jurnalistul Italian Diego Fusaro a postat pe Twitter o imagine în care, spune el, un TIR cu lapte românesc circulă sub escorta armată a carabinierilor, pentru a fi apărat de furia localnicilor – deşi în imagine nu se distinge niciun însemn care să facă legătura cu România.

Fusaro susţine cauza crescătorilor de oi şi spune că acesta este unul dintre efectele negative ale globalizării. “Sarzii ajung să bea lapte românesc, sicilienii vor mânca portocale din Maroc”, a scris jurnalistul pe Twitter.

Sursa: Pro TV

Tags: italia, lapte, sardinia, romani, importuri, economie, diego fusaro, proteste, pecorino,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *