Reacția lui El Chapo după ce și-a aflat verdictul pentru cele zece capete de acuzare

Sharing is caring!

el chapo

Joaquin "El Chapo" Guzman Loera, baronul mexican al drogurilor, care a strâns o avere de aproape 14 miliarde de dolari de pe urma traficului de droguri și-a aflat verdictul după 6 zile de deliberări din partea unui juriu federal.

Juriul a ajuns marţi la concluzia că şeful temutului cartel al drogurilor Sinaloa din Mexic, Joaquin Guzman, este vinovat pentru toate cele zece capete de acuzare, printre care trafic de droguri, relatează CNN. El pledase nevinovat.

Verdictul a fost citit într-o tăcere deplină în Tribunalul din Brooklyn, moment în care El Chapo nu a avut nicio reacție. De abia după ce jurații au părăsit sala, El Chapo a zâmbit și i-a făcut cu mâna soției sale, aceasta din urmă a transmis la final că ”se simte bine”.

Judecătorul Brian Cogan le-a transmis juraților că l-au făcut să se simtă mândru că este american prin comportamentul lor la tribunal. Juriul – alcătuit din opt femei şi patru bărbaţi – a deliberat în total 34 de ore, timp de şase zile.

Articolul continua dupa recomandari

Verdictul ar putea duce la închisoare pe viaţă pentru El Chapo (61 de ani). Sentința va fi anunțată oficial pe 25 iunie.

El Chapo a fost extrădat în Statele Unite în ianuarie 2017, după două evadări în Mexic. El fusese arestat pe teritoriul mexican în 2016.

Procesul lui Guzman, în care au depus mărturie peste 50 de persoane, a oferit publicului o imagine din interior a activităţii cartelului Sinaloa, numit astfel după statul din nord-vestul Mexicului unde s-a născut El Chapo, într-un sat sărac de munte.

În ultimele două luni şi jumătate, juriul a aflat în urma mărturiilor despre acte de tortură şi crime atroce, o corupţie la aproape toate nivelurile Guvernului mexican, amante şi evadări subterane nud, puşti de asalt Kalaşnikov placate cu aur şi pistoale încrustate cu diamante.

În total 56 de martori chemaţi de procuratură au depus mărturie timp de aproximativ 200 de ore. 14 dintre aceşti martori – majoritatea traficanţi de droguri asumaţi şi asociaţi ai unor carteluri – au cooperat cu procurorii în speranţa obţinerii unei reduceri a sentinţelor.

În cursul procesului au fost prezentate, de asemenea, fotografii din timpul unor filaje, convorbiri telefonice interceptate şi ”cărămizi” de cocaină.

În schimb, avocaţii apărării au chemat la bară un singur martor şi s-au concentrat asupra subminării credibilităţii martorilor care au cooperat cu acuzarea. Avocatul apărării Jeffrey Lichtman a declarat că aceşti martori au ”minţit în fiecare zi a vieţii lor mizerabile şi egoiste”.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Sursa: CNN

Articolul continua dupa recomandari

Tags: el chapo, verdict, sua,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *